Parintele Paisie Aghioritul despre codul de bare cu 666 si Antihrist
Evaluare utilizator: / 20
Cel mai slabCel mai bun 
Miercuri, 15 Octombrie 2008 00:31
Parintele Paisie AghioritulPărintele Paisie Aghioritul participa la suferinţele oamenilor şi le rezolva problemele. Un subiect care i-a preocupat, în mod deosebit, pe cei credincioşi în acea perioadă a fost cel al buletinelor de identitate. Încă mai înainte de apariţia acestei probleme, Stareţul a vorbit despre semnele timpurilor şi despre antihrist, acolo unde a considerat că este bine. Iar după apariţia pe produse a codului de bare ce conţine numărul 666 şi încercarea guvernului de a introduce noile buletine care aveau să conţină – aşa cum s-a dovedit după aceea – banda neagră, numărul 666 şi chipul diavolului, Stareţul a vorbit deschis tuturor.

Atunci era primejdios să vorbească cineva despre aceste subiecte, şi de frica înşelării, dar şi din pricina împotrivirilor pe care le-ar fi stârnit. Părinţii duhovnici cu o foarte bună pregătire teologică evitau să răspundă la întrebările credincioşilor şi trimiteau oameni să afle părerile Stareţului în această privinţă. La început s-a creat confuzie chiar şi în cadrul Bisericii, deoarece, cu excepţia câtorva minţi luminate, unii – din fericire foarte puţini – propovăduiau părerile lor rătăcite, iar alţii rămâneau indiferenţi.

Atunci Stareţul a luat poziţie şi a vorbit foarte clar. Nu s-a limitat numai să răspundă la multele întrebări ale credincioşilor, ci în anul 1987 a scris cunoscuta epistolă Semnele vremurilor – 666. Ea a fost primită cu bucurie de credincioşi şi chiar şi astăzi povăţuieşte pe mulţi. O mare parte dintre ei şi-au renegat părerile şi le-au primit pe cele ale Stareţului. Prevăzând că şi în viitor va fi trebuinţă de epistolă, a scris-o din nou, de data aceasta chiar cu mâna sa, şi a iscălit-o ca să nu fie schimbate convingerile lui, pe care le-a susţinut până la adormirea sa.

Tot ce a spus şi a scris este rod al rugăciunii, al sensibilităţii duhovniceşti şi al vestirii lăuntrice. Voia să trăim viaţă duhovnicească, să fim bine informaţi şi gata pentru jertfă şi mărturisire acolo unde este nevoie şi potrivit cu locul pe care îl deţine fiecare. Să nu fim nepăsători, dar nici să fim stăpâniţi de panică şi de nelinişte.

Pe tinerii care îl întrebau dacă trebuie să se căsătorească în aceste vremuri apocaliptice îi sfătuia să întemeieze familii şi să lucreze, pentru că şi în anii de prigoană creştinii au făcut la fel.

„Anii în care trăim sunt grei, spunea Stareţul, şi va trebui să suferim, poate chiar să şi mărturisim în timpul furtunii care se va dezlănţui. Numai cel care va trăi duhovniceşte o va scoate la capăt. Să nu deznădăjduim! Aceşti ani grei sunt o binecuvântare, pentru că ne constrâng să trăim mai aproape de Hristos. Este o ocazie pentru mai multă nevoinţă. Acest război nu va fi cu arme, ci duhovnicesc, cu antihrist. Acesta va încerca să înşele „de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi” (Mt. 24, 24). Toate vor fi controlate de fiara de la Bruxelles. După cartele şi buletin, vor înainta cu viclenie şi la pecetluire, îi vor constrânge pe oameni să se pecetluiască pe mână sau pe frunte. Numai cei care vor avea pecetea vor putea să cumpere, să vândă şi vor avea toate înlesnirile. Dar creştinii care nu vor primi pecetea vor fi chinuiţi. Pentru aceasta, încă de pe acum trebuie să se obişnuiască să trăiască simplu şi, dacă pot, să aibă un ogoraş, puţini măslini sau vreun animal pentru nevoile familiei. Această strâmtorare va dura trei ani – trei ani şi jumătate. Dumnezeu nu va lăsa pe oameni fără ajutor”. Stareţul respingea logica şi tactica unora care spuneau: „şi ce dacă mă voi pecetlui? Îmi voi face şi semnul Crucii” sau „Voi lua buletinul şi voi pune şi semnul Crucii pe el” sau „În sinea mea nu mă voi lepăda”. Despre aceasta Stareţul spunea: „Dacă creştinii de astăzi, cu logica lor, ar fi trăit în timpul prigoanelor, nu am fi avut astăzi nici un mucenic. Primii creştini nu foloseau deloc logica, ci rămâneau neclintiţi în mărturisirea lui Hristos şi ardeau de dorinţa pentru mucenicie. Le făgăduiau vrednicii şi le spuneau: „Spune numai că nu eşti creştin, iar în sinea ta crede în Dumnezeul tău” sau „Aruncă puţină tămâie în foc şi fă-te că jertfeşti, iar după aceea poţi să nu mai jertfeşti „ sau „Fă-te că mănânci din cele jertfite idolilor, iar după aceea poţi să mănânci carne curată” sau „Nu propovădui în acest loc, ci mergi în altă parte”. Dar cu nici una din acestea nu se lepădau de Hristos, ci alergau cu bucurie la mucenicie pentru El. Ardeau de dragoste dumnezeiască. Biserica să ia o poziţie corectă. Să protesteze şi să ceară de la stat ca cel puţin să nu fie obligatoriu noul buletin. Să explice şi credincioşilor să înţeleagă că, dacă vor lua buletinul, aceasta va fi o cădere”. În concluzie Stareţul credea că: „În spatele Comunităţii Europene se ascunde dictatura sioniştilor. La o dictatură atât de înfiorătoare numai diavolul se putea gândi. Pecetluirea este lepădare. Chiar şi primirea buletinului este lepădare. Din moment ce există pe buletin simbolul diavolului 666 (Apoc. 17, 18) şi eu iscălesc înseamnă că sunt de acord cu acest lucru. Este foarte limpede că aceasta înseamnă lepădare. Te lepezi de Sfântul Botez şi pui altă pecete, adică te lepezi de pecetea lui Hristos şi o primeşti pe cea a diavolului. Altceva este cu bancnotele care au numărul 666 – „daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului” (Lc 20, 25) – şi altceva buletinul care este ceva personal. Chiar şi atunci când cineva primeşte să fie pecetluit dintr-o neştiinţă sau indiferenţă nejustificată, pierde dumnezeiescul har şi primeşte înrâurirea diavolească”. În câteva cuvinte aceasta era poziţia Stareţului. A vorbit cu limpezime şi statornicie până la adormirea sa. Iar acum povăţuieşte şi învaţă prin scrierile lui. (Din Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, Buc., 2005, pp. 281 – 284).

Sursa: www.ecolife.ro

 

Codul de bare care marcheazã produsele comerciale pe care le cumpãrãm din magazine contine specificat în mod expres numãrul 666, al diavolului, implinind Apocalipsa 13:17-18: "nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, numai cel ce are semnul: numele Fiarei sau numarul numelui Fiarei. Aici e intelepciunea! Cine are pricepere sa socoteasca numarul Fiarei; ca e numar de om. Si numarul ei este 666."

Cod_bare

Incepand de la 1 ianuarie 2004, prin hotararea guvernului PSD si a parlamentarilor PSD, PD si UDMR toti cetatenii Romaniei vor avea carti electronice de identitate continand un cod de bare avand numarul 666 inregistrat pe el. In toamna anului trecut, cativa ziaristi, sub acoperirea anonimatului, denuntau aceasta aberatie: introducerea cartilor electronice de identitate pentru toti romanii, inainte de intrarea in Uniunea Europeana, in 2007, in conditiile in care nici unul din statele europene pe care le luam ca model economic si social nu a introdus aceste carti de identitate electronice.
 
La 27 august 2002 o delegatie de la doua firme germane din cadrul unui mare trust, Deutsche Telecom, a vizitat Guvernul Romaniei. Dupa numai doua zile, la 29 august, premierul Adrian Nastase a emis Ordonanta de urgenta nr. 69 privind regimul juridic al cartii electronice de identitate, document care a fost publicat in Monitorul oficial peste alte doua zile, la 31 august. Ce vor fi discutat nemtii cu guvernantii nostri nu stim, dar viteza naucitoare a aplicarii in Romania a cartelelor electronice de identitate este un simptom care ne pune pe ganduri, daca nu ne inspaimanta. Ordonanta respectiva a fost supusa aprobarii parlamentului, care pe 26 iunie 2003 (la Senat) a emis cu 189 voturi pentru (PSD, PD si UDMR) si 56 impotriva (PRM si PNL) Legea 285 de aprobare a ordonantei de guvern de introducere a cartilor electronice de identitate. Legea a fost publicata in Monitorul Oficial din data de 2 iulie 2003.
 
Aceasta decizie va costa Romania enorm atat din punct de vedere material cat si spiritual. Material, aceasta inseamna ca pe langa cheltuielile legate de cartile electronice de identitate in sine, vor trebuie achizionate aparate speciale pentru citirea acestor cartele, pentru a se dota cu ele FIECARE primarie, post de politie, practic orice institutie publica din toate localitatatile din tara. In conditiile economice precare in care se zbate populatia si tara, aceasta cheltuiala enorma este inadmisibila. Si totusi, Guvernul PSD a aprobat-o in numai 2 zile, iar Parlamentul controlat de PSD intr-un timp de asemenea foarte scurt.

Ce contine cartea electronica de identitate, dupa lege? Un microcip performant in care vor fi obligatoriu introduse informatiile de pe buletinul de identitate actual, permisul de conducere si cartea de alegator. Dupa caz, vor fi inserate si date privind asigurarea medicala, asigurarea sociala si semnatura digitala.

In plus pe fiecare carte electronica de identitate va exista desenat codul de bare care contine numarul 666. Aceasta inseamna marcarea oamenilor cu numarul Antichristului, 666.

Mai clar: pe codul de bare, nr 6 este simbolizat de doua linii negre subtiri: || care sunt folosite ca separatori la marginea si in interiorul codului de bare, in total 3 separatori ||, adica 3 de 6, adica 666.

Cele doua linii || sunt regasite in simbolul dolarului, in simbolul euro si astfel numarul 666 are semnificatia inchinarii la la materie si la bani, supremul zeu al civilizatiei moderne.

Pentru explicatii detaliate privind codul de bare si functionarea lui, faceti clic aici.

Sursa: http://astral.idilis.ro/identitate666.htm