HANCII
Evaluare utilizator: / 2
Cel mai slabCel mai bun 
Duminică, 03 Ianuarie 2010 23:19
Sunt un fost salariat al fostei Agenţii de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor anunţată de Domnul Ministru Radu Berceanu ca mare „mancătoare de bani” în luna August 2009. Era chiar prima unitate anunţată de dumnealui ca urmând a fi desfiinţată, dată ca exemplu vreo două luni prin ziare şi emisiuni TV, deşi primisem asigurări de la Directoarea Generală dr. Mihaela Sorina Hâncu-medic veterinar, că am fost salvaţi. Da.... este acea directoare care a tarat ministerul transporturilor in uriasul scandal al banilor isusiti pentru dezinfectia doar pe hartie a unor statii cfr afectate vezi doamne de gripa aviara. Din acel moment a început coşmarul. Conducerea de la Bucureşti, în frunte cu Dr. Mihaela Sorina Hâncu ne-a cerut să stăm liniştitţi pentru că se vor rezolva lucrurile. A început, după cum s-a dovedit mai târziu, cea mai clară manipulare (doamna dr. Hâncu este în mod clar o femeie puternică, autoritară şi deşteaptă care nu a acceptat nici un fel de altă variantă în afara menţinerii reţelei în cadrul MTI), Bucureştiul a fost aţâţat împotriva provinciei, medicii contra asistenţilor, „veterinarii” contra „umanilor”,„cazurile sociale” împotriva celorlalţi, pensionabili împotriva celor tineri şi aşa mai departe. Ni s-a spus fie de către dumneaei fie de către Dr. Ion Gabriela sau Dr. Iacob Victoria să stăm liniştiţi, să numai agităm apele că există „variante”, că nu vom mai rămâne toţi, dar se fac încercări. Ni s-au cerut tot felul de dovezi privind venituri, privind întreţinători de familie, privind eventualele firme. Ni s-a interzis orice fel de altă încercare de a ne salva oficial (au fost făcute propuneri de preluare de către Ministerul Sănătăţii, de renunţare la salariile de merit, la indemnizaţiile de conducere, la sporurile pe care le mai aveam, de lucru fără salariu). Au fost făcute memorii către autorităţile statului chiar către preşedinte, cu toată opoziţia conducerii de la Bucureşti. La memorii ni s-a răspuns după trei luni în cel mai crunt limbaj de lemn, iar doamna director Hâncu ne spunea pe 07.12.2009 că este voinţă politică şi vor toţi să ne desfiinţeze (între timp apăruse şi Legea 329/2009 şi HG 1339/2009, iar lucrurile erau pecetluite). Cu acea ocazie ne-a mai plimbat pe la nas nişte posturi, ne-a mai făcut nişte promisiuni şi ne-a ameţit din nou când ne-a spus că mai bine îşi dă demisia decât să ne semneze preavizele (înainte de întâlnire ca şi cu 10 zile în urmă se discutase cu domnul secretar din MTI Radian Tufă, care a făcut tot felul de promisiuni, dar a fost clar că cei doi ştiau care e adevărul şi păstrau legătura). Aşa se face că şi în acea zi am plecat acasă cu speranţe, iar pe 24.12.2009 au sosit preavizele, cu antetul Agenţiei desfiinţate, cu numele Doamnei Dr. Mihaela Sorina Hâncu pe ele, într-adevăr nesemnate de dânsa, care oricum era directoarea unei unităţi desfiinţate. În noiembrie şi decembrie am înghiţit şi zilele de CFS, salariul pe luna noiembrie l-am primit abia pe 29.12.2009, nu s-a pus problema unor salarii compensatorii sau a redistribuirii noastre pe alte posturi, suntem funcţionari publici, nu ni s-a propus absolut nimic altceva. Cam pe 20.12.2009 a apărut pe neşteptate varianta menţinerii posturilor câtorva medici, dar la Bucureşti. Li s-au cerut declaraţii pe proprie răspundere că vor face naveta la Bucureşti la minister. Care ar putea fi criteriile selecţiei respective nu se stie, care ar fi viabilitatea potenţialului grup de lucru nu se ştie, de ce un medic poate face naveta şi un asistent nu, iarăşi nu ştiu. CARE AU FOST CRITERIILE ACORDĂRII PREAVIZELOR NU SE ŞTIE? În preavize se spune că au fost stabilite de ASP a MTI. Ar fi extrem de interesant de ştiut de ce s-a vrut cu orice preţ desfiinţarea AGENŢIEI DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A MTI, condusă de Dr. Mihaela Sorina Hâncu, fără a se mai găsi alte soluţii pentru fraieri, pentru că umblă vorba că dumneai, însărcinată extrem de convenabil între timp, nu îşi va pierde locul de muncă, alături de alte persoane şi alături de cei 37 de veterinari (concret nu au fost 37 de persoane), care trec la ANSVSA, în cel mai misterios mod. De ce dintr-o unitate cu specific de Sanepid, condusă de un veterinar, s-au salvat mai mulţi veterinari decât ceilalţi? Poate sunt zvonuri dar oare nu cercetează nimeni cum se fac asemenea lucruri în ţara asta? Oficial ţi se spunea să stai liniştit, neoficial aflai fie ca nimeni n-a făcut nimic pentru a ne salva, fie că au fost făcute diferite „aranjamente”. Vor putea oare respira măcar copii noştri un „aer curat” şi vor putea trăi cât de cât liniştiţi în ţara asta vreodată, sperând că nu vor păţi şi ei asemenea nedreptăţi ? Interesant este ca toti cei aruncati ca pe carpe murdare sunt cei care sunt cei mai mici si ca salariu si ca functie . Oare intereseaza pe cineva ca au ramas o gramada de fosile in minister care nu mai au obiectul muncii dar sunt acolo pe o gramada de bani. Dl Berceanu...!!!!! La sefi umbla ,mai redu mult din ei !!!!! Cand dai afara doar acarii si manevrantii o sa devii ministrul unor sefi mai mici. Doar atat!!! Semnat Un admirator al psiholoagei hancu