|
Luni, 22 Noiembrie 2010 21:30 |
|
„Istoria, spunea scriitorul şi publicistul francez Raimond Queneau, este ştiinţa nenorocirii oamenilor". Secolul XX o confirmă cu prisosonţă. Acum, după atîţea ani, ne-ntrebăm cum de-au supravieţuit străbuneii, buneii şi părinţii noştri, ba mai mult, cum de n-au rătăcit în negura deznădejdii icoana pură a speranţei?... Şi ne dăm seama, că în pofida tuturor cataclismelor fizice şi morale ce s-au abătut pe această palmă de pămînt, n-am fost dărîmaţi definitiv, c-avem şi am avut de spus şi noi un cuvînt în zbuciumata istorie a lumii.
Filmul „Golgota Basarabiei" scoate la iveală doar un început al şirului de dezvăluiri ce au loc în urma desecretizării arhivelor KGB-ului. Rămîi uluit de numărul imens de dosare şi ai impresia că o bună parte a ţării sovietice s-a aflat sub stricta supraveghere a cekiştilor de la Moscova. Te ia groaza văzînd şirul nesfîrşit de condamnări, în spatele cărora se află destinele unor oameni înjosiţi şi omorîţi fără de vină pentru simplul fapt că nu erau pe placul acestui regim sîngeros -- regimul comunist.
Pelicula abundă cu cadre documentare înfiorătoare, în care oamenii erau impuşi să-şi sape singuri propria groapă, după care erau împuşcaţi cu sînge rece şi îmbrînciţi fără milă în ea, cadre în care se produc execuţii publice de spînzurare a oamenilor neloiali regimului comunist, spectatorii acestor execuţii fiind impuşi să aplaude cu zîmbetul îngheţat pe buze „curăţirea" de duşmani a societăţii socialiste, cadre cu efectuarea deportărilor în Siberia în trenuri de marfă, fără hrană şi apă, a zeci de mii de oameni intelectuali şi ţărani gospodari ai acestui pământ oropsit.
|
|
Citeşte mai mult... [„GOLGOTA BASARABIEI" - film documentar]
|
|
|
Vineri, 23 Octombrie 2009 02:34 |
|
Mult aşteptatul nou documentar al lui Alex Jones dezvăluie frauda din spatele brandului Obama şi modul în care globalistii folosesc cea mai noua şi mai supusă marionetă a acestora, pentru a distruge ultimele rămăşiţe ale libertatii, Constituţiei şi economiei Americii.
Filmul expune agenda pe care Obama o pune in aplicare pentru a realiza un guvern mondial aliat cu o bancă mondială centrală conduse de globalişti susţinători ai maleficei teorii a eugeniei - plan menit să distrugă cel mai puternic stat din lume şi să-l inlocuiască cu o tiranie goală de conţinut. Filmul expune modul în care Obama spune un lucru - pentru a-i face pe oameni să-l voteze - şi apoi cum adevăratul Obama face cu totul altceva. Intarirea statului poliţienesc, ascultari fără mandat, arestări secrete, perioadă nedeterminată de detenţie a cetăţenilor, tortură, război în Afganistan, război în Pakistan, toate au fost extinse sub administraţia Obama în ciuda promisiunilor sale ca le va desfiinţa. |
|
Citeşte mai mult... [The Fall of the Republic (Declinul Republicii) - un nou documentar marca Alex Jones subtitrat in limba romana]
|
|
Vineri, 23 Octombrie 2009 02:27 |
|
Obama deception este un film care distruge mitul că presedintele Barack Obama lucreaza pentru interesele de poporul american.
A fost regizat si produs de Alex Jones, creatorul deja celebrului film ENDGAME - Blueprint for Global Enslavement (Jocul Final - Un plan pentru Inrobirea Globala) care cu pretul vietii si al libertatii personale, urmareste elita bancara mondiala, la toate intilnirile Bilderberg, Davos, etc.
El tine zilnic emisiuni la radio, avertizindu-ne de toate pericolele pe care ni le prgateste elita internationala (in goana ei dupa realiza dezideratelor inscrise pe Pietrele din Georgia, SUA, si anume o populatie pe Terra de doar 500 milioane persoane, un singur guvern mondial, eutanasierea celor batrini si neproductivi si politica eugenica, eliminarea tuturor libertatilor personale).
|
|
Citeşte mai mult... [Deceptia Obama (The Obama deception)]
|
|
Joi, 17 Septembrie 2009 00:51 |
|
Apa… Pentru că o folosim în fiecare zi, credem că o cunoaştem. Însă nici măcar oamenii de ştiintă nu pot explica totul în legătură cu ea. Viaţa noastră depinde de ea, noi înşine suntem atât de profund legaţi de ea, încât ceea ce afectează apa ne afectează şi pe noi, cei care o consumăm.
"La fel ca şi filmul documentar Ce ştim noi de fapt, documentarul APA - marele mister ne demonstrează prin argumente ştiinţifice că gândurile noastre au efecte asupra realităţii noastre exterioare. Imaginaţi-vă posibilităţile ce apar atunci când oamenii realizează propriul lor potenţial de creativitate. Filme ca acesta îmi dau speranţa că există o creştere a inteligentei colective, ce poate rezolva problemele lumii". (Deepak Chopra) Acest film de 80 de minute despre apă, substanţa cea mai uimitoare şi încă puţin studiată, ridică multe întrebări şi oferă explicaţii interesante legate de “banala” noastră apă. Din timpuri străvechi, oameni de ştiinţă, filozofi şi teologii au încercat să înţeleagă proprietăţile sale explicite şi implicite, care sunt fenomenale, depăşind legile fizice comune ale naturii.
O documentar de nota 10. Un film artistic de o ora şi ceva. O lecţie. O lecţie de chimie, biologie, geografie, filosofie, religie. O învătăţură de minte. Apa poate fi influenţată de emoţiile umane, pozitive sau negative. Aveţi asadar grijă cum influenţaţi apa …
|
|
Citeşte mai mult... [Apa - marele mister]
|
|
Joi, 18 Iunie 2009 21:27 |
|
Pregătiţi-vă să fiti instantaneu proiectaţii într-o lume dominată de noile tehnologii de supraveghere dar şi de spionajul de modă veche, în care propria voastră casă sau curte devin spatele liniilor inamice. "O naţiune sub asediu" prezinta fapte tulburătoare ce ce nu au mai fost dezvăluite până acum majorităţii adormite a publicului american. Datorită cercetărilor realizate de câtiva cunoscuţi scriitori, ziarişti, medici, şi foşti militari, veţi începe să înţelegeţi imensul plan de control permanent ce este realizat asupra unei populaţii de oameni nevinovaţi, de către un guvern ce are întotdeauna pregătite motive discutabile şi răspunsuri amăgitoare.
|
|
Citeşte mai mult... [One Nation Under Siege - O natiune sub asediu]
|
|
Marţi, 31 Martie 2009 10:29 |
|
Asa cum aratam in articolul Cipurile RFID si monitorizarea totala, se urmareste cu obstinatie introducerea cipurilor atat in orice obiect: produse comerciale, bani, acte de identitate (deja in Romania exista in pasapoarte si in viitorul apropiat vor fi introduse in buletine), automobile, cat si in fiinte fie ele animale sau oameni. Aceasta ultima varianta este promovata cu promisiunea ca va inlocui cardurile bancare, momeala fiind chipurile imposibilitatea pierderii sau furtului, asa cum este cazul cardurilor de plastic actuale.
|
|
Citeşte mai mult... [La un pas de Semnul Fiarei, un documentar de Katherine Albrecht]
|
|
Marţi, 31 Martie 2009 03:07 |
|
Jimmy Walter analizează conspiraţia din spatele evenimentelor de la 11 septembrie 2001. Vizionați mai jos documentarul: |
|
Citeşte mai mult... [Confronting the Evidence]
|
|
|
|
|
<< Început < Anterior 1 2 3 Următor > Sfârşit >>
|
|
Pagina 1 din 3 |