|
Joi, 11 Decembrie 2008 20:18 |
|
Gordon Brown, premierul britanic, s-a laudat din greseala in timpul unui discurs tinut in Camera Comunelor ca a salvat lumea. Raspunzand intrebarilor venite din partea parlamentarilor Tory (conservatori), premierul a incercat sa explice ca a salvat bancile britanice de efectele crizei financiare, fara insa sa reuseasca acest lucru, pentru ca cea de-a doua sa identitate, cea de supererou (Flash Gordon este un cunoscut personaj de benzi desenate si al unui film SF), a iesit brusc la suprafata. “Primul obiectiv al recapitalizarii a fost salvarea bancilor care altfel s-ar fi prabusit. Nu numai ca am salvat lumea……”, a explicat Gordon Brown, spre amuzamentul general. Desigur, premierul si-a dat imediat seama de gafa si a mentionat ca era vorba despre banci, insa parlamentarii izbucnisera deja in ras si acopereau discursul sau. “Nu numai ca am lucrat cu alte tari pentru a salva sistemul bancar mondial, dar nici macar un singur deponent nu si-a pierdut banii in Marea Britanie”, a continuat premierul, acompaniat, bineinteles, de rasetele galagioase ale audientei, care nu isi revenise inca din “socul” initial . “Opozitiei nu ii place faptul ca am condus lumea in actiunea de salvare a sistemului bancar, dar asta am facut”, a incheiat Brown. Desi greseala a fost mica, iar premierul a reparat-o repede, liderul opozitiei, David Cameron, a profitat de ocazie si a atacat politica guvernului. “Ei bine, este oficial, el este atat de ocupat sa vorbeasca despre salvarea lumii, incat a uitat de problemele tarii”, a spus Cameron de la tribuna parlamentului. (vezi video)
|
|
Citeşte mai mult... [Flash" Gordon Brown, "salvatorul lumii", se balbaie in fata parlamentului britanic]
|
|
|
Marţi, 18 Noiembrie 2008 19:32 |
|
Consiliul Europei este acuzat de lipsa de transparenta tocmai in momentul in care acest for finalizeaza primul tratat international privind accesul la informatie, document cunoscut drept Conventia privind Accesul la Documente Oficiale. Mai multe organizatii neguvernamentale pentru apararea drepturilor omului, printre care si ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei, au publicat o luare de pozitie in care Consiliul este criticat dur pentru ca nu informeaza publicul larg pe tema acestui document, aflat inca in stadiu de proiect.
Un comunicat sustinut de peste 250 de organizatii reprezentand societatea civila arata ca la 27 noiembrie Comitetul Ministrilor, instanta de decizie a Consiliului Europei, urmeaza sa adopte Conventia privind Accesul la Documente Oficiale in conditiile in care documentul, in versiunea sa actuala, "prezinta neajunsuri grave".
|
|
Citeşte mai mult... [Culmea politicii europene: Transparenta informatiilor legiferata in spatele usilor inchise]
|
|
Miercuri, 15 Octombrie 2008 21:20 |
|
"Injectii de capital". Milioane de dolari si de euro "pompate" in sistemul bancar. Nationalizarea bancilor.
Sunt o serie de "solutii" la criza financiara actuala care evident nu vor rezolva nimic ci doar vor amana un pic deznodamantul ei. De ce? Pentru ca aceasta criza nu trebuie rezolvata. Ea este una bine planificata si provocata intentionat, pe care multi au prezis-o dupa cum se poate vedea si din documentarul Zeitgeist 3 - Don't Mind the Men Behind the Curtain - Viitoarea criza financiara. Iar acum adevaratul scop pentru care aceasta "criza" a fost creata, incepe sa iesa incet, incet, la iveala: China a cerut subit crearea unei monede unice globale, Sarkozy a cerut crearea unei noi ordini mondiale dupa acest eveniment iar Gordon Brown a cerut utilizarea acestei crize pentru crearea unei noi ordini financiare. |
|
Citeşte mai mult... [Se forteaza crearea unei "Noi Ordini Financiare".]
|
|
Vineri, 03 Octombrie 2008 11:45 |
|
Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE) a adoptat miercuri Rezolutia 1632 (2008) privind „Situatia minoritatilor nationale din Voievodina si a minoritatii etnice romane din Serbia”, insotita de Recomandarea 1845 (2008). A fost un vot istoric, in care autoritatilor sarbe li se recomanda o serie de masuri privind respectarea drepturilor fundamentale ale minoritatii romane din Serbia, si in special ale celei din Timoc. La Strasbourg, sârbii au incercat pe toate caile sa faca din vlahii din Timoc un popor diferit din cel roman.
Ei au reusit sa introduca aceasta confuzie chiar cu ajutorul reprezentantilor Romaniei la APCE, care au tradat astfel interesele românilor din Timoc si ale României. Amendamentul 17, propus de sârbi in frunte cu Milos Aligrudici, in care se introduce idea ca vlahii nu sunt români, a fost adoptat cu 21 de voturi in favoare si 19 impotriva. Unul din cele doua voturi care au facut ca in textul rezolutiei finale sa apara distinctia dintre vlahi si romani a fost dat chiar de un parlamentar român – Cornelia Cazacu (PD-L), supleantul lui Radu Berceanu (PD-L) la APCE. Din cei 10 reprezentanti ai României la APCE, patru au lipsit la aceasta sesiune: Relu Fenechiu (PNL), Ilie Ilaşcu (Romania Mare), Cezar Florin Preda ( PD-L) si Mihai Tudose (PSD). Nu au fost nici macar supleantii lor. De remarcat faptul ca fara votul Corneliei Cazacu, amendamentul sarbesc ar fi fost eliminat conform regulamentului APCE. |
|
Citeşte mai mult... [Parlamentari romani care au tradat interesele romanesti la Strasbourg]
|
|
Marţi, 29 Iulie 2008 22:00 |
|
Intr-un interviu acordat prestigiosului cotidian francez Le Monde, Fphilippe Moreau-Defarges, un expert recunoscut si apreciat pe probleme europene de la Institutul de Relatii Internationale din Franta (IFRI), apreciaza ca criza de identitate care traverseaza Belgia ilustreaza diminuarea omogenitatii tarilor membre UE. Tot mai multe minoritati din diverse tari si regiuni pledaza pentru dreptul la autodeterminare. Potrivit lui, integrarea europeana accelereaza dezintegrarea tarilor membre. |
|
Citeşte mai mult... [Integrarea europeana accelereaza dezintegrarea tarilor membre]
|
|
Joi, 03 Iulie 2008 14:21 |
|
Presedintele polonez Lech Kaczynski nu va ratifica Tratatul european „de la Lisabona”, anunta agentiile de presa. Pentru Kaczynski, chestiunea este fara obiect din momentul in care irlandezii au respins prin referendum tratatul, la 12 iunie.
„Afirmatia ‘Nu exista Uniune fara Tratat’ nu este una serioasa” a declarat seful statului polonez intr-un interviu acordat cotidianului Dziennik si citat de acelasi Le Figaro. Dl. Kaczynski a tinut astfel sa respinga ideea ca ar fi obligatoriu sa existe un tratat sau o constitutie pentru ca Uniunea Europeana sa poata merge mai departe. |
|
Citeşte mai mult... [Si Polonia respinge tratatul de la Lisabona. Se pregateste Cehia]
|
|
Sâmbătă, 22 Decembrie 2007 11:00 |
|
Peste 150 de parlamentari europeni au protestat pe 12 decembrie impotriva deciziei abuzive a Consiliului European de a evita referendumul si a supune Tratatul de Reforma spre ratificare doar parlamentelor din tarile membre. Tratatul de reforma, sau Tratatul de la Lisabona este o versiune usor modificata a vechii Constituitii Europene ce a fost respinsa prin referendum de francezi si olandezi in 2005. |
|
Citeşte mai mult... [Parlamentarii europeni solicita REFERENDUM]
|
|
|
<< Început < Anterior 1 2 3 Următor > Sfârşit >>
|
|
Pagina 3 din 3 |