| Publicarea unei carti pentru copii anulata din cauza informatiilor false |
| Miercuri, 07 Ianuarie 2009 13:44 |
|
Publicarea memoriilor unui supravieţuitor al Holocaustului, relatate în jurul unei poveşti de iubire, a fost anulată după ce autorul a recunoscut că anumite părţi din carte au fost inventate. Herman Rosenblat i-a mărturisit agentului său literar că pasaje importante din lucrare nu sînt adevărate, astfel că editura Berkley Books, parte a grupului editorial Penguin, a anulat publicarea cărţii ”Angel at the Fence, The True Story of a Love that Survived”. Autorul, în vîrstă de 79 de ani, invitat de două ori la emisiunea lui Oprah Winfrey pentru a relata povestea de iubire care urma să aducă şi cărţii celebritate, susţinea că şi-a cunoscut soţia cînd aceasta arunca în el cu mere, peste gardul unui lagăr de concentrare nazist din Germania, însă, la scurt timp după a reieşit că povestea de iubire fusese inventată cu mult timp în urmă, pentru un concurs la un ziar local. Cartea relatează cum autorul, la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial, s-a mutat la New York şi, din întîmplare, a cunoscut-o pe Roma Radzicki. Cei doi s-au căsătorit, apoi, la scurt timp, iar Roma s-a dovedit a fi cea care arunca merele peste gard. Potrivit mărturisirilor lui Rosenblat, experienţele din lagăr prezentate în carte sînt adevărate, în schimb tot ce ţine de povestea de iubire este pură ficţiune. Cartea continuă seria de memorii descoperite ulterior ca falsuri, care ar putea pune sub presiune editurile, pentru verificarea veridicităţii relatărilor. Numeroase inconsistente au fost semnalate recent si in publicatia The New Republic. Sursa: Yahoo news |